Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 102129/05.01.2023, în care semnalaţi deficienţe ale liniei de tramvai de pe Şos. Alexandriei, zona Piaţa Rahova, vă comunicăm următoarele:
La controlul efectuat în zona menţionată, echipele de întreţinere ale STB S.A. au identificat mai multe rupturi de şină, care au fost remediate prin sudare şi polizare, în vederea reducerii nivelului de zgomot.
Serviciul de întreţinere a primit dispoziţia de a monitoriza acest tronson de cale şi de a interveni operativ pentru remedierea deficienţelor care generează disconfort locuitorilor din zonă şi călătorilor.
Regretăm neplăcerile produse.