În privința celor semnalate cu privire la linia 343, din datele deținute de TPBI cu privire la gradul de încărcare a vehiculelor, a rezultat faptul că pe programul de circulație actual nu există un nivel ridicat de aglomerație. De aici rezultă că nu se justifică introducerea de curse suplimentare, capacitatea de transport proiectată fiind adecvată fluxurilor de călători. La această linie, chiar dacă timpii pe semicursă sunt mai mari, există o predictibilitate a momentului în care autobuzele ajung în stație. Pe de altă parte, nu este nici justificat și nici în responsabilitatea TPBI suplimentarea tururilor acolo unde chiar dumneavoastră precizați că acestea lipsesc de pe traseu.
Referitor la linia 381, “unde în 43 minute trebuie să traversezi Bucureștiul de la nord la sud”, precizăm că semicursa de 43 de minute este stabilită numai pentru tururile de până în ora 5:00 și pentru cele de după ora 21:00. Adică, atunci când, conform rapoartelor STB SA, traficul nu mai ridică probleme. În restul perioadei, duratele planificate pot ajunge și până la 1:18:15. Tot din datele deținute de TPBI în urma monitorizărilor, rezultă că, de regulă, soferilor le sunt de ajuns duratele planificate. Excepțiile care sunt cunoscute deja vor fi luate în analiză.
Vă mulțumim pentru implicare și vă asigurăm că vom avea în continuare în vedere petiția dumneavoastră pentru situația când actualele condiții se vor schimba.