Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 75115/19.12.2022, vă comunicăm că STB S.A. îşi desfăşoară activitatea în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători atribuit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), în care sunt reglementate condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, programe de circulaţie, capacitate de transport oferită pe fiecare linie etc.
Astfel, linia 484 funcţionează pe baza programului de circulaţie stabilit de TPBI, iar pentru încadrarea în orarul planificat, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie.
Cu toate acestea, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic de pe arterele tranzitate, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.
Regretăm neplăcerile întâmpinate și vă asigurăm că monitorizăm funcționarea liniei 484, ȋn vederea ȋndeplinirii corespunzǎtoare a programului de transport public de cǎlǎtori.