Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 74750/12.12.2022, privind neefectuarea staţiei “Piaţa Titan”, de către un conducător de autobuz din linia 102, în data de 11.12.2022, vă comunicăm că unitatea unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat a întreprins demersuri în vederea sancţionării acestuia.
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. au obligaţia şi sunt instruiţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze o perioadă de timp suficientă, care să permită efectuarea schimbului de călători în condiţii de siguranţă.
Pentru a preveni astfel de situaţii, s-a luat măsura reinstruirii tuturor conducătorilor de autobuz repartizaţi pe linia 102.