Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 74628/08.12.2022, vă comunicăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al societății, să-l prezinte spre verificare.
Plata titlurilor de călătorie metropolitane permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafață din Regiunea București-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacției. Ca atare, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în vehiculele societății.
Pentru a analiza aspectele semnalate, vă rugăm să ne transmiteți codul de confirmare SMS.
Menționăm faptul că în situația în care nu se poate face dovada plății călătoriei, persoana în cauză suportă consecințele legale.
Astfel, călătorii identificați fără titlu de călătorie în vehiculele societății sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie, în valoare de 80 lei, pentru care se eliberează cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, vă stăm stăm la dispoziție la nr. de tel. 021.9391 – tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.