TPBI a redirecționat petiția dumneavoastră, spre soluționare, la Primăria Balotești, conform prevederilor:
- OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – art. 5 alin (3): Autoritățile publice locale sunt obligate să amenajeze stațiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul poliției rutiere;
- Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – art. 6, alin. (2): Stațiile mijloacelor de transport public de persoane (....) se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere;
- OG 43/1997 privind regimul drumurilor – art. 35 alin (2): Amplasarea staţiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere; și alin (3): Semnalizarea staţiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane şi amenajarea acestora se asigură de către consiliile locale în intravilan şi de către consiliile judeţene în extravilan, indiferent de categoria drumului, cu avizul administratorului drumului şi al poliţiei rutiere;
- OG 27/2011 privind transporturile rutiere – art. 55: Amenajarea, semnalizarea rutierã şi întreţinerea staţiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigurã de administratorul drumului sau deţinãtorul acestuia, dupã caz.