Ca urmare a sesizării dumneavoastră, ȋnregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 74054/24.11.2022, privind funcţionarea liniei de troleibuz 97, vă comunicăm următoarele:
Organizarea reţelei de transport public intră în atribuţiile Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), cu care STB S.A. a încheiat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, ce reglementează condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, terminale, programe de circulaţie, capacitate de transport oferită pe fiecare linie etc.
Linia 97 funcţionează cu intervalele de succedare şi numărul de vehicule stabilite prin contractul menţionat.
Deşi luăm măsuri pentru încadrarea în graficele de circulaţie prin monitorizarea respectării orelor de plecare de la capetele de linie, nu putem exclude astfel de situaţii, în care apar dereglări ale programelor de circulaţie, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.
Spre exemplificare, în data menţionată în sesizare, 23.11.2022, dereglările de program au fost cauzate de condiţiile de trafic dificil de pe traseu, înregistrându-se astfel întârzieri de 15-20 de minute pe ambele semicurse.
Regretăm neplăcerile întâmpinate şi vă mulţumim pentru înţelegere.