Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 73879, referitoare la funcţionarea liniei 23, vă comunicăm următoarele:
STB S.A. ia măsuri pentru încadrarea în graficele de circulaţie prin monitorizarea respectării orelor de plecare de la capetele de linie, însă nu putem exclude situaţiile în care apar dereglări ale programelor de circulaţie, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.
Această precizare este menţionată şi pe site-ul Societății www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Spre exemplificare, întârzierea reclamată pentru data de 21.11.2022, a fost cauzată de lipsa din traseu a trei vagoane, care au fost retrase din motive tehnice, între orele 11:05 – 12:48, astfel că intervalul de succedare programat nu a mai putut fi respectat.
Din această cauză, a fost necesară o redirijare a tramvaielor la capetele de linie şi o modificare temporară a intervalelor de succedare între vehicule, pentru reintrarea în graficele de circulaţie programate.
Vă mulțumim pentru înțelegere, dorind în același timp să vă asigurăm că depunem eforturi pentru a oferi condiții optime de transport tuturor călătorilor, inclusiv prin respectarea programului stabilit.