Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 73375, în care semnalați neefectuarea stației Horei, sens spre Gara de Nord, de către un conducător de vehicul din linia 85, în data de 11.11.2022, ora 07:18, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a flotei STB S.A., s-a constatat că sesizarea dumneavoastră se confirmă, angajatul societății care conducea troleibuzul cu nr. de înmatriculare B01034 nu a oprit în stația menționată.
Sesizarea a fost consemnată în fişa personală de abateri a angajatului, iar conducerea depoului unde acesta îşi desfăşoară activitatea a demarat procedura de cercetare disciplinară pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu, urmând ca acesta să fie sancţionat conform Regulamentului Intern al STB S.A.
Menţionăm că permanent conducătorii de vehicule sunt instruiţi cu privire la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, la modul de conducere şi conduită în trafic, precum şi la atitudinea pe care trebuie să o afişeze în timpul în care îşi desfăşoară activitatea.
Vă mulţumim pentru mesajul transmis, care ne ajută în corectarea unor astfel de abateri, şi ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate, asigurându-vă că luăm toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina situaţii de acest gen.