Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 73261/10.11.2022, referitoare la comportamentul unui conducător de autobuz din linia 465, în data de 09.11.2022, vă comunicăm următoarele:
Sesizarea a fost analizată de conducerea unităţii unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat.
Convocat la audieri pentru explicaţii, acesta a susţinut că a efectuat staţia “Piața Eroii Revoluției” conform instrucţiunilor de serviciu, lucru confirmat de înregistrările din sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A., care indică faptul că şoferul a oprit în staţia menţionată în intervalul orar 19:22:00 – 19:27:28.
Vă asigurăm că acordăm atenţie şi suntem preocupaţi de conduita în trafic a angajaţilor noştri şi de atitudinea lor faţă de cetăţenii cu care interacţionează, iar dialogul cu publicul călător ne ajută să corectăm deficienţele semnalate.
În încheiere vă facem cunoscut faptul că după urcarea călătorilor şi închiderea uşilor, nu mai este permisă preluarea altor călători, chiar dacă autobuzul staţionează la semafor, pentru a evita eventualele riscuri de accidentare.
Conducătorii de vehicule sunt instruiţi periodic în acest sens, iar cei care comit abateri sunt sancţionaţi în conformitate cu Regulamentul Intern STB S.A.