Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 72315, în care semnalaţi faptul că şoferul unui autobuz din linia 610 nu a aşteptat să urcaţi în vehicul la stația Piața Sudului, în data de 18.10.2022, vă comunicăm următoarele:
Obligația conducătorilor de vehicule este să aștepte până la urcarea călătorilor aflați în stație, aceștia având un timp limitat pentru preluarea/coborârea călătorilor.
Personalul de bord are ca principal obiectiv transportul în siguranță al călătorilor și, în conformitate cu prevederile legale, conducătorii de vehicule trebuie sa respecte regimul legal de viteză și să o adapteze la condițile de trafic pentru a putea efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Astfel, chiar daca traficul permite, nefiind aglomerat în anumite perioade ale zilei, conducătorul de vehicul este obligat să respecte, pe cât posibil, orele programate de trecere prin stații, astfel încât timpul de efectuare al unei curse să rămână neschimbat.
Fiecare şofer trebuie să respecte programul de pe linia pe care este repartizat: ora de ieşire din garaj, ora de ajungere la terminalul de unde pleacă în cursă, ora de plecare în cursă, de ajungere în staţii, de oprire în staţii şi de ajungere la cap de linie, inclusiv orele programate pentru pauze (care sunt stabilite în programul zilnic).
Există, într-adevăr, şi situaţii în care şoferii nu-i observă pe călătorii care sosesc mai târziu în perimetrul staţiei şi se află în zone în care ei nu au vizibilitate, cu atât mai mult cu cât, după închiderea uşilor, ei trebuie să fie atenţi la executarea manevrelor de ieşire din staţie.
Angajații societății se confruntă destul de des cu astfel de situații în care călătorii întârziați doresc să urce în mijlocul de transport după ce ușile vehiculului s-au închis, fapt ce provoacă nemulțumire pasagerilor, doar că aceste instrucțiuni de lucru trebuie respectate.
Oricum, condiţiile de trafic şi, uneori, problemele tehnice apărute la vehicule ne creează dificultăţi în respectarea graficelor de circulaţie şi ne impun modificări de program. Dacă la toate acestea s-ar adăuga şi plecarea aleatorie de la capetele de linie, am ajunge, pe parcursul zilei, la imposibilitatea încadrării în programul stabilit şi a urmăririi îndeplinirii acestui program de către angajaţi.
Conducătorii de vehicule sunt instruiţi pentru respectarea programului de circulaţie, a graficului orar, modul de efectuare al staţiilor, comportamentul în relaţia cu publicul călător şi asupra aspectelor referitoare la siguranţa circulaţiei vehiculelor şi călătorilor.
Legat de alt subiect din sesizarea dumneavoastră, precizăm că circulaţia tramvaielor liniei 1 la terminalul „Romprim”, va putea fi reluată după ce STB S.A. va fi notificată în acest sens de către autorităţile abilitate, după adoptarea unei decizii finale a comisiei tehnice de cercetare a incendiului produs la substația Sudului.
Din acest motiv, încă nu putem preciza data la care ar fi posibilă reluarea circulației tramvaielor pe tronsonul menționat.
Ne pare rău pentru nemulţumirea produsă şi vă asigurăm că depunem eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor de transport oferite.