Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 72207/20.10.2022, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil și validat, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
În situația în care călătorii nu prezintă documentele justificative sau titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancțiune conform prevederilor legale.
Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport sunt sancţionate de către agenţii de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat astfel cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenţie (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
În cazul în care plata titlului de călătorie s-a efectuat cu cardul bancar contactless, direct la validator, avem rugămintea să ne transmiteți primele și ultimele 4 cifre din seria cardului bancar.
În cazul în care plata călătoriei s-a efectuat prin telefonul mobil, direct la validator, avem rugămintea să ne transmiteți primele și ultimele 4 cifre din seria cardului bancar asociat aplicației mobile bancare.
Menționăm că seria cardului bancar asociat aplicației mobile bancare este diferită de seria cardului bancar fizic.
Informații cu privire la seria cardului virtual se regăsesc în aplicația mobilă bancară.
Totodată, avem rugămintea să ne transmiteți o copie a cardului de suprataxă față-verso.
Călătorii au obligația ca pe toată aria teritorială București-Ilfov, în cazul utilizării cardului bancar contactless, imediat după expirarea titlului de călătorie, să efectueze o nouă validare la unul dintre validatoarele care sunt amplasate la fiecare usă din mijlocul de transport.
Călătoria metropolitană/90 de minute: permite deplasarea între punctul de origine şi punctul de destinaţie, în cadrul regiunii Bucureşti-Ilfov, cu orice mijloc de transport de suprafaţă (tramvai, troleibuz, autobuz), permiţând oricâte transbordări sunt necesare, în intervalul orar 90 de minute de la momentul validării/achiziţiei prin mijloace electronice de plată, în consecinţă, după expirarea celor 90 de minute este necesară o nouă validare a cardului de călătorie.
În situaţia în care cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriilor de 90 sau 120 de minute, validatorul afişează mesajul „Transfer de pe linia X pe linia Y”. Prin consultarea cardului, validatorul afișează câte minute mai este valabil titlul de călătorie.
De asemenea, vă aducem la cunoștință că în cazul în care se dorește validarea unei călătorii pentru o persoană însoțitoare, se va respecta procedura de validare multiplă. Această operațiune se repetă pentru fiecare persoană componentă a grupului. Validarea corectă este confirmată de un semnal sonor scurt, aprinderea ledului verde și mesajul „Călătorie plăcută!”, afișat pe ecranul validatoului.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile și pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secțiunea „Plata călătoriei”, subsecţiunea „Validare şi consultare carduri”, link: https://stbsa.ro/validare-si-consultare-carduri.
Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.