Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Comportamentul angajatilor
Detalii Controlori legitimatii calatorie
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident
Status Rezolvat
Termen Raspuns 17/04/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, vă informăm că înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că sunt în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control al STB SA, să îl prezinte spre verificare.

În situaţia în care nu se poate face dovada plăţii acelei călătorii, călătorul suportă consecinţele legale.

Persoanele identificate fără titlu de călătorie validat, în urma efectuării controlului în mijloacele de transport ale STB S.A., fie achită o suprataxă în valoare de 80 de lei pe loc, pentru care se eliberează un card de suprataxă, fie se legitimează cu actul de identitate, pentru ca agenţii de control să întocmească procesul verbal de constatare a contravenţiei (cuantumul amenzii 300-500 de lei).

Asupra celor relatate de dumneavoastră, salariaţii societăţii menţioneză faptul că, la momentul controlului călătoreaţi fără titlu de călătorie valabil. Faţă de acuzaţiile aduse, echipa de control menţionează că a avut o atitudine şi un limbaj civilizat, rezumându-se doar la informaţii cu privire la modalitatea de plată a contravalorii cardului de suprataxă.

Totodată, vă comunicăm că agentul constatator în calitate de controlor legitimaţii de călătorie, în baza legitimaţiei eliberate de Societatea de Transport Bucureşti  STB S.A., efectuează control în mijloacele de transport în comun şi constată săvârşirea contravenţiilor prevăzute în Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti- Ilfov şi aplică sancţiuni în conformitate cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 180/2002 şi cu Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare. 

Înainte de începerea efectuării verificării titlurilor de călătorie, agentul constatator prezintă legitimaţia nominală ce conţine fotografia angajatului, funcţia acestuia şi numărul de serviciu, şi nu alte documente cu circuit intern.

Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil. 

Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. nu tolerează comportamentul neadecvat al salariaţilor săi, suntem conştienţi de importanţa acestei categorii de angajaţi, în speţă controlori legitimaţii de călătorie, care reprezintă interfaţa în relaţia cu publicul călător, comportamentul în trafic şi atitudinea acestora faţă de călători putând creşte calitatea serviciilor noastre sau, dimpotrivă, să afecteze eforturile noastre de a asigura călătorilor condiţii civilizate de transport.

Aspectele semnalate rămân în atenţia noastră, iar în cazul în care se constată că salariaţii cu atribuţii de control nu îşi respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile rEgulamentului Intern STB S.A. şi ale Codului Muncii.

Vă mulţumim şi vă stăm la dispoziţie în continuare la numărul de telefon 021.9391 - Call Center STB S.A.

Numar Data Intrare 62042/24.02.2022
Numar Data Iesire 62042/12.04.2022