Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Nerespectare program circulatie
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia 434
Localitate Incident Chiajna
Status Rezolvat
Termen Raspuns 13/11/22
Raspuns

Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 71715/11.10.2022, privind nerespectarea orei de plecare de la cap de linie Chiajna pe linia de autobuze 434, în data de 10.10.2022, vă comunicăm următoarele:

Din verificările efectuate în sistemul de monitorizare a vehiculelor STB S.A., s-a constatat că întârzierea a fost cauzată de necesitatea remedierii unor probleme tehnice apărute la două autobuze, astfel că plecările au fost efectuate la orele 19:20 şi 19:34, cu diferenţă de 11, respectiv 6 minute faţă de orele programate.

Pentru încadrarea în graficele de circulaţie stabilite, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie (prin controlorii de trafic, serviciul de dispecerizare şi sisteme GPS), existând însă şi posibilitatea apariţiei unor dereglări, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.

Conducerea unităţii care gestionează această linie a fost atenţionată să asigure întreţinerea parcului de vehicule, pentru efectuarea corespunzătoare a programului de transport.

De asemenea, conducătorii de autobuz au fost atenţionaţi şi reinstruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, în caz contrar, vor fi sancţionaţi conform Regulamentului Intern STB S.A.

Numar Data Intrare 71715/11.10.2022
Numar Data Iesire 71715/07.11.2022