Ca urmare a revenirii dumneavoastră la sesizările privind neefectuarea corespunzătoare a opririi în stații de către mai mulți conducători de vehicule din diferite linii de transport, vă comunicăm următoarele:
Așa cum v-am informat în răspunsurile anterioare, conform Instrucţiunilor STB SA. în vigoare, conducătorii mijloacelor de transport în comun au obligaţia de a opri în staţie, în dreptul indicatorului, durata opririi fiind cea necesară pentru a permite afluirea şi defluirea tuturor persoanelor, în vederea asigurării siguranţei călătorilor.
Totodată, este adevărat și că, uneori, acest lucru nu este posibil din cauza aglomerației din trafic, a autoturismelor care blochează staţiile sau a fluxurilor mari de călători din perimetrul staţiilor. O altă situație des întâlnită și incomodă pentru mulți conducători de vehicule este atunci când la ieșirea din alveola stației și intrarea în bandă aceștia întâmpină dificultăți din cauza unora dintre participanții la trafic, care nu acordă prioritate transportului public, astfel că șoferii nu se pot încadra în timpul alocat efectuării stațiilor și semicurselor.
Au fost transmise atenționări către serviciile de specialitate pentru a lua măsuri de reinstruire a conducătorilor de vehicule în privința obligației de a respecta instrucțiunile de serviciu referitoare la efectuarea stațiilor.
Vă mulțumim pentru semnalarea acestor aspecte și vă asigurăm că vom monitoriza cu atenție modul cum respectă angajații instrucțiunile de serviciu și dispozițiile în acest sens.