Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 71312/04.10.2022, privind funcţionarea liniei 610, vă comunicăm următoarele:
STB S.A. îşi desfăşoară activitatea în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători atribuit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), în care sunt reglementate condiţiile în care este prestat acest serviciu, respectiv, trasee, staţii, programe de circulaţie, capacitate de transport oferită pe fiecare linie etc.
Linia 610 funcţionează pe baza programului de circulaţie stabilit de TPBI, iar pentru încadrarea în graficele de circulaţie stabilite, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie (prin controlorii de trafic, serviciul de dispecerizare şi sisteme GPS). Cu toate acestea, există şi posibilitatea apariţiei unor dereglări, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.
În privinţa circulaţiei tramvaielor, vă informăm că acesta va fi reluată după ce STB S.A. va fi notificată în acest sens de către autorităţile abilitate.
Având în vedere fluxul mare de călători care utilizează transportul public din zonă, se fac eforturi pentru reluarea circulaţiei tramvaielor în condiţii normale.
Ne cerem scuze pentru disconfortul produs şi vă mulţumim pentru înţelegere.