Linia metropolitană 422 („Dârvari” – „Ghencea”) funcționează în conformitate cu Programul Integrat de Transport Public de Călători pentru Regiunea București – Ilfov, elaborat pe baza recomandărilor Planului de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov și aprobat de Consiliul General al Municipiului București și de Consiliul Județean Ilfov.
TPBI are în vedere necesitatea suplimentării capacității de transport pe liniile intens solicitate de călători, dar această măsură poate fi aplicată numai în condițiile creșterii disponibilității de parc a operatorului. În prezent, departamentul abilitat din cadrul TPBI efectuează o monitorizare mai detaliată a liniei 422, în vederea adaptării programului de circulație aferent la solicitările de pe traseu.
Pe de altă parte, având în vedere problemele apărute la partea carosabilă a Șoselei de Centură în zona trecerii peste calea ferată (la bariera CF Domnești - DNCB), fapt care afectează circulația autobuzelor, existând pericolul avarierii unor componente și sisteme de siguranță ale acestora, TPBI a transmis o adresă oficială către autoritatea competentă, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în care solicită dispunerea măsurilor de remediere ce se impun.
Vă mulțumim pentru implicare.