Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia 783
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 31/10/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 70957, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

Plata titlurilor de călătorie prin intermediul aplicaţiei 24Pay, se efectuează de pe telefonul personal al călătorului, înainte de a urca în mijlocul de transport, după generarea codului QR, pentru a fi prezentat echipelor de control spre verificare. precizăm faptul că înainte de a urca în mijlocul de transport, călătorul trebuie să se asigure de funcţionalitatea aplicaţiei (24Pay) deoarece aceasta este condiţionată de conexiunea la internet (wifi sau date mobile) precum şi existenţa a minimum 5% din nivelul de încărcare al bateriei.

Aceste informaţii se regăsesc afişate în interiorul mijloacelor de transport în comun, cât şi pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la rubrica “Plata călătoriei”, subsecţiunea “Validare şi consultare carduri”. Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii.

Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie, numai în baza actului de identitate.

Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391.

Numar Data Intrare 70957/28.09.2022
Numar Data Iesire 70957/14.10.2022