Ca urmare a sesizării dumneavoastră, ȋnregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 70956/28.09.2022, vă transmitem că, înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Persoanele depistate fără titlu de călătorie valabil în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., sunt sancționate de către agenții de control, fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (cuantum amendă de la 300 la 500 lei), în baza actului de identitate.
În situația în care la momentul controlului nu se poate face dovada existenței titlului de călătorie validat, controlorii aplică sancțiunea conform prevederilor legale.
În mod normal, pasagerii care dețin titluri de călătorie ce necesită validare au obligația să aibă la îndemână cardul în momentul în care se urcă în mijlocul de transport în comun.
Cetăţenii străini au posibilitatea de a se informa cu privire la modul de validare, accesând site-ul societății, în limba engleză, link: https://www.stbsa.ro/eng/validare-si-consultare-carduri_eng. Necunoașterea acestor informații nu exonerează pe nimeni de la plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile atât la punctele de vânzare cât și pe sie-ul STB S.A.
Având în vedere ceea ce relatați în sesizare: „Au cumparat o cartele cu 2 calatorii si au validat doar pentru o persoana deoarece nu scria nicaieri in engleza ca sa se informeze”, vă aducem la cunoștință că la punctele de vânzare există informații cu privire la modul de validare, atât în limba română, cât și în limba engleză.
Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.
În cazul în care se constată că salariații cu atribuții de control nu își respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. și ale Codului Muncii.
Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.