Ca urmare a sesizării dumneavoastră, ȋnregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 70952, vă comunicăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
În conformitate cu HCGMB 838/12.12.2018, se acordă gratuitate pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Capitală. Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, care au domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul metropolitan lunar sau pentru o perioadă de 12 luni, cu reducere de 100%. De prevederile actelor legislative menţionate beneficiază numai elevii din învăţământul acreditat/autorizat, primar, gimnazial, liceal şi profesional, cu vârstă până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/profesionale. Elevii care locuiesc în Judeţul Ilfov vor beneficia, de asemenea, de acest drept.
Menţionăm că începând din data de 13.04.2022, abonamentele gratuite se pot reîncărca pe cardurile deja existente sau se vor elibera carduri noi emise celor care nu deţin, pentru o perioadă de 12 luni/întregul an şcolar, astfel eliminându-se deplasările lunare la centrele de comercializare a titlurilor de călătorie.
Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a lansat aplicaţia mobilă YouthTB, începând cu data de 03.09.2022, dedicată elevilor care frecventează unităţile de învăţământ acreditate din Municipiul Bucureşti sau Judeţul Ilfov, pentru obţinerea abonamentului gratuit de transport.
Noua aplicaţie permite obţinerea abonamentelor metropolitane valabile în perioada anului şcolar, pe toate liniile de transport public de suprafaţă din Regiunea Bucureşti-Ilfov, indiferent de operatorul de transport, conform legislaţiei în vigoare.
Pentru a beneficia de abonament gratuit, utilizatorul trebuie să aibă statutul de elev înscris la o unitate de învăţământ acreditată din Municipiul Bucureşti sau Judeţul Ilfov.
Salariații Societății verifică valabilitatea abonamentului, doar vizual, prin prezentarea de către elev/student a codului QR din aplicația Youth TB sau pe cel primit la adresa de e-mail asociată contului Youth TB.
Controlorii legitimații de călătorie au dreptul de a solicita carnetul de elev/legitimația de student pentru confirmarea datelor.
Referitor la cele relatate, au fost colectate informații și din partea echipei de control. Salariații STB S.A. susțin că acuzațiile formulate nu sunt fondate. Aceștia declară că nu au cunoștință de cele relatate de dumneavoastră.
Deși există discrepanță între cele relatate în sesizare și faptul că agenții de control neagă acuzele aduse, vă transmitem că aceștia au fost reinstruiți cu privire la aspectele semnalate.
Activitatea agenților de control în cauză va fi monitorizată în continuare și dacă se va dovedi că nu-și respectă obligațiile de serviciu, se vor aplica măsurile care se impun, conform Regulamentului Intern – STB S.A.
Subliniem faptul că echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.