Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 22/10/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, ȋnregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 70462, vă comunicăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

Plata titlurilor de călătorie metropolitane prin SMS permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafaţă din regiunea Bucureşti-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacţiei. Aşadar, SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în mijloacele de transport public.

 

Informaţiile se regăsesc şi pe site-ul http://www.stbsa.ro, la secțiunea „Plata călătoriei”.  

Necunoaşterea acestor informaţii nu exonerează pe nimeni de la plata amenzii.

În situaţia în care călătorii nu prezintă documentele justificative sau titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancţiune conform prevederilor legale.

Drept urmare, persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie (cuantum amendă de la 300-500 lei), în baza actului de identitate.

 

În urma verificărilor efectuate și din declarația echipei de control, s-a constatat că la data de 19.09.2022, în tramvaiul liniei 41, nu ați prezentat titlu de călătorie valabil la momentul controlului, deoarece ați trimis SMS pentru achiziționarea titlului de călătorie la vederea corpului de control, mai exact în timpul efectuării acțiunii de control.

 

Controlorii legitimații călătorie neagă acuzațiile dumneavoastră și declară că ați fost recalcitrant, în timp ce ei au avut o atitudine politicoasă, acordându-vă informații cu privire la titlul de călătorie și modalitatea de procurare a acestuia.

 

Totodată, din informaţiile primite de la operatorul aplicației 24 Pay, s-a concluzionat că în data de 19.09.2022 nu au fost probleme la achiziționarea titlurilor de călătorie prin această metodă de plată.

Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

 

Pentru alte întrebări sau informații vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.

Numar Data Intrare 70462/19.09.2022
Numar Data Iesire 70462/04.10.2022