Ca urmare a sesizării dumneavoastră, ȋnregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 70035, vă comunicăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Drept urmare, persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie.
Menționăm că, plata prin SMS se realizează direct de pe dispozitivul mobil, cu condiţia ca utilizatorul să efectueze plata înainte de urcarea în mijlocul de transport în comun.
Informaţiile se regăsesc pe site-ul nostru, la adresa: https://www.stbsa.ro/sms_new. Necunoaşterea acestor informaţii nu exonerează pe nimeni de la plata amenzii.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, călătorii identificați fără titlu de călătorie valabil suportă consecințele legii.
Pentru alte întrebări sau informații vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.