Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 69965/09.09.2022, vă comunicăm că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al societății să-l prezinte pentru verificare.
Pentru a face posibilă acordarea unor servicii publice de calitate, călătorii trebuie să vină în sprijinul nostru, având obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate și de a respecta prevederile legale privind modul în care se desfășoară transportul în comun.
Persoanele identificate fără titlu de călătorie sau documente care să ateste dreptul de a circula gratuit, conform prevederilor legale, fie achită 80 lei pe loc, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează un card de suprataxă, fie se legitimează cu actul de identitate, pentru ca agenții de control să întocmească procesul verbal de constatare a contravenției (cuantum amendă între 300 - 500 lei), numai în baza actului de identitate
Ca atare, potrivit prevederilor legale în vigoare, călătorii depistați fără titlu de călătorie valabil suportă consecințele legii. Necunoașterea acestor informații nu îi exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul societății www.stbsa.ro.
Așa cum și dumneavoastră ați declarat “Mi-am dat jos bagajele grele de pe umăr, în ordine inversă față de când le-am pus în spate, și m-am așezat pentru a scoate din cel mai mic ghiozdan portofelul”, astfel că la momentul efectuării controlului nu ați prezentat titlu de călătorie valabil și validat.
Conform Regulamentului serviciului comunitar de tranport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, cap. XII - Drepturi și obligații ale călătorilor, principalele obligații ale călătorilor sunt (lit. d): - în cazul utilizării cardului de transport/card bancar, imediat după urcarea în vehicul, să valideze cardul la unul din validatoarele care sunt amplasate la fiecare ușă din mijlocul de transport, pentru următoarele titluri de călătorie:
- portofel electronic;
- călătorii sau abonamente orare de orice tip;
- călătorie, două sau zece călătorii metropolitane/90 min;
- călătorie, două sau zece călătorii metropolitane și metrou/120 min;
- abonament metropolitan/24 ore;
- abonament metropolitan/72 ore;
- abonament metropolitan integrat suprafață - metrou/ 24 ore;
- abonament metropolitan integrat suprafață - metrou/72 ore;
- abonament metropolitan integrat suprafață - metrou - feroviar/24 ore;
- abonament metropolitan integrat suprafață - metrou - feroviar/72 ore.
În ceea ce privește imaginile de pe camerele video din autobuzul liniei 123 cu care ați circulat la data menționată, vă informăm că imaginile stocate în sistemul de înregistrare al autobuzului au fost salvate și pot fi puse la dispzitia organelor de cercetare abilitate.
Pentru orice alte nelămuriri sau informații suplimentare, vă stăm stăm la dispoziție la nr. de tel. 021.9391 – tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00.