Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 69392/02.09.2022, în care semnalați apariția unor deficiențe la calea de rulare a tramvaielor pe calea Șerban Vodă, în dreptul magazinului Al Padrino, vă comunicăm următoarele:
Rupturile de șină au fost remediate prin sudare și polizare, pentru reducerea nivelului de zgomot și vibrații.
Societatea de Transport București STB S.A. asigură întreținerea căilor de rulare a tramvaielor, prin revizii periodice, lucrări de reparații și mentenanță planificate, precum și intervenții operative, de remediere a unor deficiențe care afectează buna desfășurare a circulației.
Măsurile luate contribuie la reducerea zgomotului și vibrațiilor generate de circulația tramvaielor dar acest disconfort poate fi eliminat numai prin reabilitarea și modernizarea întregii infrastructuri.
Menționăm că modernizarea liniilor de tramvai este prevăzută în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea București – Ilfov, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 90/2017.
Vă asigurăm de faptul că, până la modernizarea căii de rulare a tramvaiului, echipele de intervenție ale STB S.A. vor ține sub observație zona, vor face modificări periodice și vor interveni pentru remedierea eventualelor deficiențe, ori de câte ori va fi necesar.