Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 69095, vă transmitem că, înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă sau trebuie să facă dovada că beneficiază de gratuitate, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
În urma verificărilor efectuate asupra cardului de transport cu seria 3664, reiese că în data de 24.08.2022, în autobuzul liniei 102, nu ați făcut dovada deținerii titlului de călătorie valabil, motiv pentru care agenții de control au emis suprataxa.
Întrucât menționați în sesizare „nu am avut cardul fizic la mine”, ați fost în imposibilitatea de a face dovada că dețineți titlu de călătorie valabil, sancțiunea fiind astfel aplicată în mod întemeiat.
Potrivit Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov 2021, Cap. XII. Drepturi și obligații ale călătorilor - Principalele obligații ale călătorilor, lit.a) să achite și să dețină titluri de călătorie valabile, conform tarifelor menționate în oferta tarifară publicată, sau alte documente de călătorie stabilite prin lege și/sau hotărâri ale TPBI.
Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele care circulă fără titlu de transport valabil.
În cazul în care se constată că salariaţii cu atribuţii de control nu îşi respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern STB S.A. şi ale Codului Muncii.
Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între 07:00 – 15:00.