Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 68932/22.08.2022, referitoare la funcţionarea liniei de autobuze 178, în data de 22.08.2022, vă comunicăm următoarele:
Problema reclamată a fost cauzată de apariţia unei disfuncţionalităţi tehnice la trei autobuze, care nu au putut fi scoase în traseu, astfel că a fost necesară o modificare temporară a intervalelor de succedare între vehicule.
Pentru încadrarea în graficele de circulaţie stabilite, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie (prin controlorii de trafic, serviciul de dispecerizare şi sisteme GPS), existând însă şi posibilitatea apariţiei unor dereglări, cauzate de probleme de natură tehnică sau de condiţiile de trafic dificil de pe trasee.
Conducerea unităţii care gestionează această linie a fost atenţionată să asigure întreţinerea parcului de vehicule, pentru efectuarea corespunzătoare a programului de transport.
De asemenea, conducătorii de autobuz au fost atenţionaţi şi reinstruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta programul de circulaţie, în caz contrar, vor fi sancţionaţi conform Regulamentului Intern STB S.A.
Ne cerem scuze pentru disconfortul produs şi vă mulţumim pentru sesizarea acestui aspect.