Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 68719, vă aducem la cunoștință că, în situația în care călătorii utilizează mijloacele de transport ale STB S.A., dar nu plătesc serviciul de transport sau nu fac dovada că beneficiază de gratuitate, sunt sancționați de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 la 500 lei), numai în baza actului de identitate.
STB S.A. funcționează în baza unui Contract de delegare a serviciului de transport, încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), entitatea juridică mandatată de Consiliul General al Municipiului București și de Consiliile Locale ale unităților administrative ale județului Ilfov să organizeze transportul public de călători în zona București-Ilfov.
Activitatea de verificare a modului în care se realizează plata taxei de călătorie, constatarea și sancționarea abaterilor săvârșite de călători în mijloacele de transport în comun ce aparțin STB S.A. se desfășoară cu personal propriu, organizat și respectă prevederile legislative ce vizează domeniul contravențional.
Precizăm că mișcarea energică a cardului sau îndepărtarea rapidă de validator generează erori de citire. În cazul în care procesul de validare nu se finalizează, călătoria este considerată frauduloasă, întrucât contravaloarea acesteia nu este dedusă din portofelul electronic.
Detalii cu privire la modul de validare a cardului de transport şi de utilizare a echipamentelor amplasate în mijloacele de transport, puteţi obţine accesând site-ul nostru https://stbsa.ro/validare-si-consultare-carduri.
Validarea corectă este confirmată de un semnal sonor scurt, aprinderea ledului verde și mesajul "Călătorie plăcută!", afișat pe display-ul validatorului.
De asemenea, vă informăm că portofelul electronic nu reprezintă un titlu de călătorie valabil, ci o sumă bani existentă pe cardul de transport, și devine titlu de călătorie valabil, doar în momentul în care este validat, practic în acel moment se realizează plata călătorie. În această situație dacă nu se realizează validarea, se aplică sancțiune potrivit prevederilor Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti – Ilfov cap. XIII, art. 2 lit. a.
Având în vedere faptul că nu ne-ați relatat date concrete, ne aflăm în imposibilitatea de a efectua verificări. Motiv pentru care, avem rugămintea să ne transmiteți seria cardului de transport prezentat la momentul controlului, cât și o copie față-verso a cardului de suprataxă.
Călătoria metropolitană/90 minute: permite deplasarea între punctul de origine şi punctul destinaţie, în cadrul regiunii Bucureşti-Ilfov, cu orice mijloc de transport de suprafaţă (tramvai, troleibuz, autobuz), permiţând oricâte transbordări, în intervalul orar de 90 minute de la momentul validării/achiziţiei prin mijloacele electronice de plată, în consecinţă după expirarea celor 90 de minute trebuie validat cardul de călătorie. Atunci când cardul este validat în mai multe vehicule, în perioada de valabilitate a călătoriei de 90 sau 120 de minute, validatorul afişează mesajul "Transfer de pe linia X pe linia Y". Prin consultarea cardului, validatorul afişează câte minute mai este valabil titlul de călătorie.
Călătorii au obligaţia ca pe toata aria teritorială Bucureşti-Ilfov, în cazul utilizării cardului de transport, imediat după expirarea titlului de călătorie, să efectueze o nouă validare la unul dintre validatoarele care sunt amplasate la fiecare uşă din mijlocul de transport.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de la plata amenzii, întrucât sunt disponibile si pe site-ul STB S.A., http://www.stbsa.ro/, la secţiunea „Titluri de călătorie”, subsecţiunea „Validare/consultare carduri”.
Echipele de control cunosc obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, repectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil. În cazul în care se constată că salariaţii cu atribuţii de control nu îşi respectă sarcinile de serviciu, se aplică măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Regulamentului Intern al STB S.A. şi ale Codului Muncii.
Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07.00-15.00.