Ca urmare a sesizǎrilor dumneavoastrǎ, conexate şi înregistrate la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 68184/03.08.2022, referitoare la problemele apărute în circulaţia mijloacelor de transport din reţeaua STB S.A., în data de 02.08.2022, pe liniile 201, 8, 23 şi 32, vă comunicăm următoarele:
În privinţa programului de circulaţie pe linia 201 (punctul 1), verificările efectuate au evidenţiat că problema semnalată a fost cauzată de doi conducători de autobuz, care nu au respectat orele de plecare de la capătul de linie şi au ieşit în cursă mai devreme faţă de graficul de circulaţie stabilit.
Aceştia au fost avertizaţi şi reinstruiţi în privinţa obligaţiei de a respecta graficele de circulaţie programate, în cazul comiterii unei noi abateri, fiind sancţionaţi conform Regulamentului Intern STB S.A.
Conducerea autobazei a primit dispoziţie să intensifice activitatea de instruire şi control, pentru a preveni nemulţumirea călătorilor faţă de comportamentul în traseu al angajaţilor repartizaţi pe această linie.
În ceea ce priveşte problemele survenite pe liniile de tramvai menţionate (punctul 2), vă aducem la cunoştinţă că, în data de 02.08.2022, ne-am confruntat cu blocarea circulaţiei tramvaielor timp de 145 de minute, ca urmare a producerii unui grav accident.
În acelaşi timp, pe Bd. Regina Elisabeta, un troleibuz din linia 85 a fost lovit de către un terţ, eveniment care a generat blocarea circulaţiei timp de 205 minute.
Referitor la observaţia dumneavoastră, legată de faptul că nu a fost înfiinţată o linie navetă şi pentru preluarea călătorilor pe Calea Ferentari, precizăm că linia navetă 632 era deja înfiinţată, din data de 29.07.2022, ca urmare a executării unor lucrări de către Apa Nova, iar serviciul de dispecerizare a decis în acel moment doar prelungirea traseului acesteia, de la intersecţia Calea Rahovei / Şos. Progresului, pe Calea Rahovei, Bd. George Coşbuc, Bd. Regina Maria, cu întoarcere la cap de linie Piaţa Unirii. Din cauza desfăşurării în paralel a celor două evenimente de circulaţie grave, care au afectat pe o durată prelungită programele de circulaţie, nu au existat suficiente resurse pentru înfiinţarea unei alte linii navetă.
Sublinem diferenţa între înfiinţarea planificată, anunţată din timp, a unei linii navetă şi înfiinţarea operativă a unei astfel de linii, în caz de forţă majoră, măsură care depinde mult de resursele existente în traseu la momentul apariţiei evenimentului.
Referitor la tramvaiele utilizate pe linia 8 (punctul 3), vă aducem la cunoştinţă că vehiculele din vechea generaţie vor fi înlocuite, eşalonat, cu noile tramvaie Imperio, a căror livrare a început în acest an, precum şi cu tramvaie modernizate în cadrul Uzinei de Reparaţii a STB S.A.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile întâmpinate.