Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 67450/15.07.2022, privind nerespectarea orarului de circulație pentru linia 125, vă comunicăm că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație stabilite și monitorizăm respectarea plecării în cursă a vehiculelor de la capetele de linie.
Cu toate acestea, nu pot fi complet evitate situaţiile în care apar dereglări, ȋntrucȃt circulația mijloacelor de transport depinde în mod direct de condițiile de trafic de pe arterele tranzitate, precum și de apariția unor evenimente neprevăzute.
Această precizare este menţionată şi pe site-ul societății www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”
Astfel, la data 14.07.2022, semicursa Vulcan Berceni – Peco Silfor MOVE s-a efectuat în 49 de minute, în loc de 35 de minute programate, în timp ce semicursa Peco Silfor MOVE – Vulcan Berceni s-a efectuat în 28 de minute, în loc de 35 de minute programate.
Vă mulțumim pentru mesajul transmis și vom monitoriza atât circulația autobuzelor de pe linia 125, cât și activitatea pe traseu a conducătorilor de vehicule, pentru a ne asigura că personalul de bord își îndeplinește obligațiile de serviciu.