Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 09/08/22
Raspuns

 

 

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 67107/07.07.2022, vă transmitem că înainte de a urca în mijlocul de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că sunt în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

Conform prevederilor H.C.G.M.B nr. 139/01.06.2006, pensionarii cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în baza actului de identitate și celui mai recent talon de pensie.

Pensionarii care au domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti vor călători gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, în zona metropolitană.

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancţionate de către agenţii de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat astfel cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenţie (amendă de la 300 la 500 lei).

Întrucât la momentul controlului nu ați prezentat titlu de călătorie valabil și validat sau documente justificative care să ateste gratuitatea, aspect menționat și de dumneavoastră în sesizare, și anume „uitând să scot talonul de pensie”, sancțiunea este întemeiată.

Pentru recuperarea sumei plătite la achiziţionarea titlului de călătorie “suprataxă”, există posibilitatea de a vă adresa instanţei de judecată.

Informații se pot obține și telefonic la numărul 021.9391, tasta 3 – Call Center STB S.A., program de lucru de luni până vineri între orele 07:00-15:00. 

 

 

 

Numar Data Intrare 67107/07.07.2022
Numar Data Iesire 67107/17.08.2022