Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Nerespectare program circulatie
Detalii
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia 436
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 06/08/22
Raspuns

Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 66872/04.07.2022, referitoare la funcţionarea liniei de autobuze 436 și nerespectarea programului de circulație în data de 02.07.2022, vă comunicăm următoarele:

În calitate de operator intern STB S.A. prestează serviciul de transport în conformitate cu Programul de transport atribuit de autoritatea tutelară, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), entitatea juridică mandatată de Consiliul General al Municipiului București și de Consiliile Locale ale unităților administrative ale județului Ilfov să organizeze transportul public de călători în zona București – Ilfov.

Prin urmare, toate liniile de transport deservite de STB S.A., inclusiv linia 436, funcționează cu intervalele de succedare și capacitatea de transport stabilite prin contractul menționat.

STB S.A. ia permanent măsuri pentru încadrarea în graficele stabilite prin contractul menționat și monitorizează respectarea orelor de plecare de la capetele de linie.

De asemenea, precizăm că orarul afișat în stații sau publicat pe site este unul orientativ, așa cum este menționat la secțiunea Program de circulație. În condițiile unui trafic general aglomerat prin care se deplasează vehiculele STB S.A., sunt înregistrate disfuncționalități față de programul de circulație, acestea putând înregistra întârzieri sau înaintări față de program, în funcție de ora și sensul de deplasare.

Față de aspectele prezentate în sesizarea dumneavoastră, au fost făcute verificări din care a rezultat că la data și în intervalul orar menționat conducătorii auto din linia 436 au respectat plecările în cursă, conform programului de circulație.

Am atenționat conducerea unității care gestionează această linie să intensifice activitatea de control a modului în care angajații își respectă sarcinile de serviciu privind respectarea graficelor de circulație pe această linie.

Numar Data Intrare 66872/04.07.2022
Numar Data Iesire 66872/03.08.2022