Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 66848, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanţilor corpului de control STB S.A., să îl prezinte spre verificare.
Referitor la aspectele semnalate, au fost colectate informații și din partea echipei de control care a efectuat verificarea titlurilor de călătorie în data de 01.07.2022. Conform declarației agenților constatatori, la momentul controlului au identificat două persoane care călătoreau în baza unui card bancar validat pentru o singură persoană, mențiune existentă și pe verso cardului de suprataxă.
De asemenea, vă transmitem că au fost efectuate verificări în baza informațiilor transmise de dumneavoastră și s-a constatat că în data de 01.07.2022, la ora 11:13:39 ați realizat plata doar pentru o călătorie metropolitană (valabilitate 90 de minute), la POS BCR, cu cardul bancar, în tramvaiul 1, nr. inventar 4032.
Validările multiple pot fi efectuate doar prin alegerea opțiunii dedicate, astfel că nu există riscul validărilor multiple prin apropierea accidentală de validator a cardului bancar. În tramvaiele în care sunt montate echipamentele POS BCR, operațiunea se efectuează prin apăsarea tastei Start, după ce cardul a fost validat în prealabil pentru o persoană.
Necunoaşterea acestor informaţii nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secţiunea „Plata călătoriei”.
Informații se pot obține și telefonic la nr. 921.9391 – Call Center STB S.A., tasta 3.