Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 66774/01.07.2022, referitoare la comportamentul inadecvat al conducătorului autobuzului cu nr. B 332 STB din linia 361, în data de 29.06.2022, vă comunicăm următoarele:
Sesizarea a fost analizată de conducerea unităţii unde îşi desfăşoară activitatea angajatul reclamat.
Convocat la audieri, acesta nu a putut oferi o explicaţie convingătoare pentru comportamentul său, susţinând că nu a observat intenţia dumneavoastră de a coborî la staţia “Gheorghe Manu”.
Cu precizarea că nu ȋnregistrează alte abateri, vă informăm că angajatul a fost reinstruit şi avertizat cu privire la obligaţia de a efectua corect staţiile de pe traseu, conform instrucţiunilor de serviciu.
Activitatea sa în traseu este sub monitorizare, iar în cazul înregistrării unei noi abateri, va suporta măsurile de sancţionare prevăzute de Regulamentul Intern STB S.A.
Ȋn ședințele lunare de pregǎtire și instruire pe care le organizǎm cu conducǎtorii de vehicule, pe lȃngǎ problemele de strictǎ specialitate, abordǎm și aspecte legate de relaționarea cu publicul cǎlǎtor și de obligația adoptǎrii unui comportament corespunzător ȋn timpul efectuǎrii programului de transport. Din păcate, apar şi astfel de situaţii, pe care ne străduim să le menţinem la nivelul unor cazuri izolate.
Ne cerem scuze pentru incidentul produs și vă asigurăm că vom acorda o atenție sporită modului ȋn care conducătorii de vehicule ȋși ȋndeplinesc sarcinile de serviciu.