Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 66379/23.06.2022, referitoare la funcţionarea liniei 475, vă comunicăm următoarele:
Programele de circulaţie ale liniilor STB S.A. sunt stabilite în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători încheiat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
TPBI este entitatea juridică mandatată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov şi de Consiliile Locale ale unităţilor administrative ale judeţului Ilfov să organizeze transportul public de călători în zona Bucureşti – Ilfov.
Pentru încadrarea în graficele programate, luăm măsuri de monitorizare a respectării orelor de plecare de la capetele de linie, prin controlorii de trafic, serviciul de dispecerizare şi sisteme GPS, dar nu putem exclude dereglările de program cauzate de problemele de natură tehnică apărute la unele dintre vehicule sau evenimente de trafic.
Din verificările efectuate pentru data transmiterii sesizării, 22.06.2022, s-a constatat că, pe linia 475 nu au fost înregistrate abateri de la respectarea plecărilor de la cap de linie și nici nu au fost vehicule defecte care să afecteze programul de circulație.
Vă asigurăm că factorii responsabili din unitatea care gestionează această linie urmăresc cu atenţie modul în care se realizează programul de transport, iar abaterile de la program sunt sancţionate conform Regulamentului Intern STB S.A.
În privinţa nefuncționării sistemului de aer condiționat în autobuzele cu care ați călătorit, vă facem cunoscut că potrivit reglementărilor interne ale STB S.A., în sezonul cald, la temperaturi ale mediului ambiant mai mari de +24ºC, conducătorii de vehicul au obligația să pună şi să menţină în funcţiune instalaţia de aer condiţionat pentru salonul de călători, iar la vehiculele fără aer condiţionat, când nu plouă, geamurile laterale şi trapele din plafon se vor deschide parţial.
Conducătorii de vehicule, inclusiv cei repartizaţi pe linia 475, au fost instruiţi în acest sens şi vor fi atenţionaţi în continuare, în şedinţele de pregătire profesională.
Pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, suntem nevoiţi să scoatem în traseu şi vehiculele care au instalaţia de aer condiţionat temporar nefuncţională sau pe cele care nu sunt dotate din construcţie cu astfel de instalaţie.
Aceste vehicule vor fi înlocuite etapizat, pe măsura achiziţionării de noi mijloace de transport, iar disconfortul de călătorie va putea fi eliminat, având în vedere că ȋn toate contractele de achiziție este prevăzută, ca o condiție obligatorie, echiparea vehiculelor cu sisteme de climatizare ȋn salonul de călători.