Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 66093/17.07.2022, vă transmitem că abonamentele gratuite se reîncarcă lunar sau anual, pe cardurile deja existente sau se vor elibera pe carduri noi emise celor care nu deţin.
Conform H.C.G.M.B nr. 838/12.12.2018, votată de Consiliul General, Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti STB S.A., acordă gratuitate pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din capitală.
Potrivit O.G. 2/2001 (articol 2, alineat 4, coroborat cu articolul 15, alineat 1 şi 2) precum şi reglementărilor legale, contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate.
Persoanele identificate fără titlu de călătorie valabil, în urma controlului în mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A., fie achită pe loc 80 lei, contravaloarea unei suprataxe, pentru care se eliberează card de suprataxă, fie se legitimează pentru ca agenţii de control să întocmească procesul-verbal de contravenţie (amendă de la 300-500 lei), numai în baza actului de identitate.
Pentru recuperarea contravalorii titlului de călătorie tip “suprataxă”, există posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată.
Pentru orice alte nelămuriri sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391.