Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 711401, referitoare la comportamentul unui conducător de autobuz din linia 133, în data de 16.06.2022, vă comunicăm următoarele:
Reclamația a fost analizată de conducerea unității unde își desfășoară activitatea angajatul reclamat. Convocat la audieri pentru explicații, acesta a infirmat aspectele sesizate și a susţinut că respectă instrucţiunile de serviciu referitoare la conduita în trafic.
În lipsa unor dovezi concrete, care să probeze acuzele aduse, conducătorul de autobuz a fost atenționat asupra obligației de a avea un comportament civilizat față de călători și de a evita orice conflict cu aceștia, așa cum prevede Regulamentul Intern al STB S.A.
De asemenea, în ședințele lunare de pregătire și instruire pe care le organizăm cu conducătorii de vehicule, pe lângă problemele de strictă specialitate, abordăm și aspecte legate de relaționarea cu publicul călător și de obligația adoptării unui comportament civilizat în timpul efectuării programului de transport.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile întâmpinate.