Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 711396/17.06.2022, în care solicitați informații cu privire la reluarea circulației tramvaielor din liniile 1 și 10, de pe Șoseaua Olteniței, pe tronsonul cuprins între Romprim și Șura Mare, vă comunicăm următoarele:
Din cauza incendiului produs la substaţia “Niţu Vasile”, au fost necesare măsuri de reorganizare a transportului pe tronsonul Piaţa Sudului – Romprim, informaţii ce pot fi regăsite pe site-ul nostru, accesând link-ul https://www.stbsa.ro/arhiva?p=2.
Până la soluționarea acestei situații și luarea unei decizii finale din partea comisiei tehnice de cercetare, circulația tramvaielor pe tronsonul semnalat rămâne temporar închisă.
Cunoaștem situația din teren și suntem conștienți de importanța transportului în comun, mai ales că o mare parte a cetățenilor depinde de călătoria cu vehiculele STB S.A.
În acest sens, se depun eforturi pentru reluarea circulației tramvaielor în condiții normale de exploatare.