Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 65573/2022, pentru informarea dumneavoastră, precizăm că reglementările referitoare la călătoria cu mijloacele de transport în comun prevăd că, înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească şi la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB, să îl prezinte spre verificare.
Plata titlurilor de călătorie metropolitane permite utilizarea tuturor mijloacelor de transport public de suprafaţă din regiunea Bucureşti-Ilfov, începând din momentul primirii codului de confirmare a tranzacţiei. Mesajul care conține codul de confirmare a tranzacției trebuie păstrat pe toată perioada de valabilitate a titlului de călătorie, astfel încât să poată fi prezentat reprezentanților corpului de control.
Drept urmare, facem cunoscut faptul că plata prin SMS trebuie făcută înainte de urcarea în mijlocul de transport, accesarea salonului vehiculului se face numai după primirea codului din partea operatorului de telefonie mobilă. Altfel, călătoria este considerată frauduloasă. Necunoașterea acestor informații nu vă exonerează de la plata amenzii, întrucât acestea se regăsesc afișate atât în interiorul mijloacelor de transport în comun, cât și pe site-ul STB S.A. http://www.stbsa.ro, la secţiunea „Plata călătoriei”, subsecţiunea „Plata titlurilor de călătorie prin SMS”.
Agentul constatator în calitate de controlor legitimați de călătorie, în baza legitimației eliberate de Societatea de Transport București STB SA, efectuează control în mijloacele de transport în comun și constată săvârșirea contravențiilor prevăzute în Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București-Ilfov și aplică sancțiuni în conformitate cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 180/2002 și cu Legea nr.92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că nu ne-aţi furnizat date suplimentare de identificare (cod SMS, date privind sancţiunea etc) suntem în imposibilitatea de a efectua verificări suplimentare.
Este necesar să subliniem faptul că personalul STB S.A. este specializat, iar activitatea este monitorizată. Echipele de control sunt instruite cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător.
Vă asigurăm că scopul nostru nu este acela de a produce disconfort călătorilor, ci dimpotrivă, prin acțiunile pe care le desfășurăm ne dorim să transmitem obligativitatea plății taxei de călătorie care să conducă implicit la un transport civilizat.
În cazul în care vă sunt necesare informaţii suplimentare, ne puteţi contacta şi telefonic de luni până vineri, între orele 07.00-15.00. Operatorii call center STB S.A. răspund apelurilor dumneavoastră la numărul: 021.9391.