Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Comportamentul angajatilor
Detalii Controlori legitimatii calatorie
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 25/06/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 64971, vă informăm că persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, în mod normal, sunt sancţionate de către agenţii de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat astfel cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului verbal de contravenţie (amendă de la 300 la 500 lei), exclusiv în baza actului de identitate.

În acord cu prevederile H.C.G.M.B NR. 139/01.06.2006 pensionarii care au domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în baza actului de identitate şi a celui mai recent talon de pensie (forma fizică), în toată zona metropolitană (Bucureşti-Ilfov).

Din verificările efectuate, s-a constatat că în evidenţele noastre nu figurează proces-verbal de constatare a contravenţiei întocmit în data de 19.05.2022, pe linia 46, pe numele dumneavoastră.

Echipele de control sunt instruite cu privire la obligaţiile ce le revin în relaţia cu publicul călător, respectiv în timpul desfăşurării activităţii de control, să adopte o ţinută fermă, dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informaţii corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice şi să sancţioneze toate persoanele fără titlu de călătorie valabil.

Situaţia semnalată a fost reţinută în atenţia noastră şi dorim să subliniem că salariaţii din cadrul corpului de control, sunt instruiţi şi monitorizaţi periodic cu privire la activitatea de control pe care o desfăşoară.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă stăm la dispoziţie în continuare la numărul de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A.

 

Numar Data Intrare 64971/23.05.2022
Numar Data Iesire 64971/27.06.2022