Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Comportamentul angajatilor
Detalii Controlori legitimatii calatorie
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 13/06/22
Raspuns

Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 64496/23.05.2022, vă transmitem că înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie valabil, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

 

În situația în care călătorii nu prezintă documentele justificative sau titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancțiune conform prevederilor legale.

 

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, sunt sancţionate de către agenţii de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei, fiind eliberat astfel cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenţie (amendă de la 300 la 500 lei), exclusiv în baza actului de identitate.

 

Plata călătoriei cu cardul bancar contactless, direct la validator, în mijloacele de transport public, este un proiect privind diversificarea modalităților de plată în mijloacele de transport în comun, această modalitate de plată fiind disponibilă în autobuzele Otokar, Mercedes Citaro hibrid, în tramvaiele liniilor de noapte (1 și 10) și în cele de pe linia 41.

 

Aceste informații se regăsesc afișate în interiorul mijloacelor de transport în comun, cât și pe site-ul STB SA. Necunoașterea acestor informații nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB S.A.

 

Pentru a asigura posibilitatea achitării taxei de călătorie și în mod simultan pentru a nu depinde de locațiile și programul centrelor de vânzare, Societatea de Transport București STB S.A. a pus la dispoziție modalități de a intra în posesia unui titlu de călătorie valabil, și anume:

 

- prin aplicația 24Pay ce poate fi descărcată din AppStore pentru dispozitivele iOS sau din Google Play Store pentru Android sau prin scanarea codului QR afișat în mijloacele de transport public.

 

Pentru a utiliza aplicația 24Pay nu este necesară deținerea unui card de transport, iar titlurile de călătorie achiziționate prin intermediul aplicației sunt activate automat, după confirmarea tranzacției, fără a fi necesară validarea acestora la echipamentele din mijloacele de transport public. Tarifele titlurilor de călătorie sunt cele prevăzute în ofera tarifară STB S.A., fără comision sau alte taxe, indiferent de tipul de card bancar utilizat.

 

- prin SMS la numărul 7458, disponibil în toate rețelele naționale de telefonie mobilă, călătorii pot achiziționa o călătorie metropolitană cu valabilitate de 90 minute la prețul de 0,65 euro + TVA sau un abonament metropolitan cu valabilitate de 24 de ore, la prețul 1,5 euro + TVA

- online pe site-ul STB S.A.

 

Având în vedere că în sesizarea dumneavoastră nu sunt furnizate date şi elemente concrete, ne aflăm în imposibilitatea de a efectua verificări cu privire la aspectele prezentate. În acest sens, revenim către dumneavoastră cu rugămintea să ne comunicați ultimele 4 cifre de pe card.

 

De asemenea, întrucât nu permitem angajaților un comportament necivilizat, manifestat prin limbaj sau atitudine, controlorii legitimații de călătorie sunt instruiți frecvent la ședințele de pregătire profesională, iar în cadrul acestor întâlniri, unele dintre punctele esențiale vizează importanța îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, cât și însușirea unui comportament respectuos față de călători.

 

Pentru informații suplimentare, ne puteţi contacta la numărul de telefon 021.9391, tasta 3 – Call Center STB S.A., program de lucru de luni până vineri între orele 07:00 - 15:00.

 

Numar Data Intrare 64496/11.05.2022
Numar Data Iesire 64496/15.06.2022