Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Control
Detalii Contestare suprataxa
Cod Vehicul
Nume Statie
Linia 23
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 07/06/22
Raspuns

Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 64301/05.05.2022, vă comunicăm faptul că nu ați făcut dovadă că dețineți titlu de călătorie valabil la momentul controlului.

Înainte de urcarea în mijloacele de transport în comun, călătorii trebuie să se asigure că se află în posesia unui titlu de călătorie corespunzător mijlocului de transport cu care urmează să călătorească și la tariful valabil pentru acea perioadă, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control al STB S.A., să îl prezinte spre verificare.

În situația în care călătorii nu prezintă documentele justificative sau titlurile de călătorie la cererea corpului de control, se aplică sancțiune conform prevederilor legale.

Persoanele depistate fără titlu de călătorie în urma efectuării controlului în mijloacele de transport, în mod normal, sunt sancționate de către agenții de control fie prin plata pe loc a suprataxei de călătorie în valoare de 80 lei fiind eliberat cardul de suprataxă, fie prin întocmirea de către agentul de control a procesului-verbal de contravenție (amendă de la 300 – la 500 lei), numai în baza actului de identitate.

Plata călătoriei cu cardul bancar contactless, direct la validator, în mijloacele de transport public, este un proiect privind diversificarea modalităților de plată în mijloacele de transport în comun, această modalitate de plată fiind disponibilă în autobuzele Otokar, Mercedes Citaro hibrid, în tramvaiele liniilor de noapte (1 și 10) și în cele de pe linia 41.

Aceste informații se regăsesc afișate în interiorul mijloacelor de transport în comun, cât și pe site-ul STB SA. Necunoașterea acestor informații nu vă exonerează de plata amenzii, întrucât acestea sunt disponibile pe site-ul STB SA.

Pentru a asigura posibilitatea achitării taxei de călătorie și în mod simultan pentru a nu depinde de locațiile și programul centrelor de vânzare, Societatea de Transport București STB SA a pus la dispoziție modalități de a intra în posesia unui titlu de călătorie valabil, și anume:

- prin aplicația 24Pay ce poate fi descărcată din AppStore pentru dispozitivele iOS sau din Google Play Store pentru Android sau prin scanarea codului QR afișat în mijloacele de transport public. Pentru a utiliza aplicația 24Pay nu este necesară deținerea unui card de transport, iar titlurile de călătorie achiziționate prin intermediul aplicației sunt activate automat, după confirmarea tranzacției, fără a fi necesară validarea acestora la echipamentele din mijloacele de transport public. Tarifele titlurilor de călătorie sunt cele prevăzute în ofera tarifară STB SA, fără comision sau alte taxe, indiferent de tipul de card bancar utilizat.

- prin SMS la numărul 7458, disponibil în toate rețelele naționale de telefonie mobilă, călătorii pot achiziționa o călătorie metropolitană cu valabilitate de 90 minute la prețul de 0,65 euro + TVA sau un abonament metropolitan cu valabilitate de 24 de ore, la prețul 1,5 euro + TVA

- online pe site-ul STB SA.

Echipele de control sunt prelucrate cu privire la obligațiile ce le revin în relația cu publicul călător, respectiv în timpul desfășurării activității de control, să adopte o ținută fermă dar politicoasă, bazată pe respect, să acorde informații corecte solicitărilor adresate de către călători, să verifice și să sancționeze toate persoanele fără titlu de transport valabil.

Pentru recuperarea sumei plătite la achiziționarea tilului de călătorie SUPRATAXĂ, titlu ce a permis continuarea călătoriei până la ora 24:00 în ziua în care a fost emis, există posibilitatea de a se adresa instanței de judecată.

Informații se pot obține și telefonic la numărul 021/9391, tasta 3, program de lucru de luni până vineri între orele 07:00 – 15:00.

Numar Data Intrare 64301/05.05.2022
Numar Data Iesire 64301/02.06.2022