Stațiile la care faceți referire funcționează din momentul în care a fost înființat transportul public pe artera Str. Delea Veche, cu avizul comisiilor de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Desființarea stațiilor „Biserica Delea Veche” ar însemna creșterea distanței între stații peste limita admisă de legislația în vigoare, prin urmare, nu putem desființa această stație.
Activitatea de înfiinţare, reamplasare a staţiilor mijloacelor de transport public este reglementatǎ de O.U.G. 195/2002 republicatǎ, care prevede la art. 6 din Regulamentul de aplicare: alin. (2) „Staţiile mijloacelor de transport public de persoane se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere”. De asemenea, activitatea de amenajare, întreţinere a staţiilor mijloacelor de transport public este reglementată de O.G. 27/2011 care prevede la art. 55: „Amenajarea, semnalizarea rutieră şi întreţinerea staţiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigură de administratorul drumului sau deţinătorul acestuia, după caz”.
Vă mulțumim pentru implicare.