Ca urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la STB S.A. cu nr. 64000, vă comunicăm că în urma verificărilor efectuate pentru autobuzul liniei N112, din data de 27.04.2022, ora 01:47,
s-au constatat următoarele:
Conducătorul autobuzului cu nr. de înregistrare 6630 nu a efectuat staţie la ora indicată mai sus.
Vă informăm că salariatul nostru a fost reinstruit în vederea respectării timpilor stabiliţi pentru itinerariu şi pentru efectuarea tuturor staţiilor de pe traseul stabilit.
Precizăm că toţi conducătorii liniei N112 au fost reinstruiţi privind respectarea circulaţiei, graficul orar, modul de efectuare al staţiilor, comportamentul faţă de călători şi asupra aspectelor referitoare la siguranţa circulaţiei vehiculelor şi călătorilor, dar şi cu privire la obligaţiile ce le revin în timpul serviciului, conform fişei postului şi Regulamentului Intern al STB S.A..
De asemenea, vă transmitem că în cazul depistării unui caz de încălcare a regulamentelor şi instrucţiunilor în vigoare, se adoptă măsurile de corectare a acestuia.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă stăm la dispoziţie în continuare la numărul de telefon 021.9391 – Call Center STB S.A.