Referitor la sesizarea dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 63958, privind timpul mare de așteptare în stație a autobuzelor de pe linia 182, vă comunicăm că la data menționată, în intervalul orar reclamat, din cauza traficului aglomerat de pe arterele tranzitate, orele de trecere prin stații nu au mai putut fi respectate.
Astfel, semicursa Institutul Oncologic – Gara de Nord s-a efectuat în 50 de minute, în loc de 38 de minute programate, în timp ce semicursa Gara de Nord – Institutul Oncologic s-a efectuat în 49 de minute în loc de 41 de minute programate.
Ca atare, cu toate că luăm permanent măsuri pentru încadrarea în graficele de circulație stabilite și monitorizăm respectarea plecării în cursă a vehiculelor de la capetele de linie, sunt zile când ne confruntăm cu dereglarea orarului de circulație cauzată, așa cum precizam și mai sus, de condițiile de trafic.
Această mențiune este trecută şi pe site-ul nostru, www.stbsa.ro – Program de Circulaţie: “Datele din programul de circulație au caracter orientativ. Respectarea programului de circulație depinde de condițiile de trafic de pe traseu.”