TPBI solicită operatorilor de transport să actualizeze/ monteze periodic afișe cu informațiile necesare călătorilor. În situația în care acestea nu sunt afișate, vă recomandăm aplicația Info TB. Aceasta poate fi instalată în mod gratuit pe telefoanele mobile și oferă informații ce se actualizează în timp real, specificând denumirea stațiilor, orele de sosire a vehiculelor în stații, precum și traseele liniilor care le deservesc. De asemenea, cu ajutorul aplicației Info TB se poate planifica o călătorie și poate fi oferită varianta optimă. Ca alternativă, puteți utiliza Google Maps sau aplicația online dezvoltată intern de TPBI, aceasta din urmă fiind mult mai rapid actualizată (https://maps.mo-bi.ro/).
Pentru viitor, TPBI a elaborat Studiul de Prefezabilitate aferent proiectului „Informarea călătorilor în stațiile de transport public”. Acest proiect are ca obiectiv modernizarea sistemului de transport public prin echiparea stațiilor din regiunea București-Ilfov cu panouri dinamice care vor afișa informații în timp real despre programul vehiculelor, atât vizual cât și audio. Totodată, proiectul tratează inclusiv informarea statică în stațiile de transport public la care petentul face referire (stâlp de susținere cu plăcuță de identificare și plăcuță pentru afișarea brandului de mobilitate/ totem, cu spațiu dedicat pentru hărți și program de circulație).
La rândul său, proiectul „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – Informarea călătorilor în stațiile de transport public” se află în etapa de elaborare a documentației tehnico-economice, respectiv a Studiului de Fezabilitate, care acoperă atât Municipiul București, cât și pentru 22 de Unități Administrativ Teritoriale din județul Ilfov. Finanțarea proiectului a fost obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are ca termen maxim de implementare a doua jumătate a anului 2026. Acesta este parte integrată dintr-un proiect ITS strategic integrat (Sisteme de Transport Inteligente) în curs de dezvoltare la nivelul TPBI, PMB, CJI și 40 UAT membre TPBI, și vizează modernizarea sistemului public de transport prin dezvoltarea componentelor ITS pentru transportul public din regiunea București Ilfov. Acest proiect se alătură celorlalte investiții și măsuri propuse de TPBI pentru îmbunătățirea transportului public și mobilității în regiunea București-Ilfov.
De asemenea, la TPBI este în curs de pregătire un proiect pilot pentru digitalizarea și îmbunătățirea experienței călătorilor în stațiile de transport public din regiunea București-Ilfov ce prevede amplasarea unui cod QR pe stâlpul de identificare al stației sau pe adăpostul modular, care la scanare deschide o pagină web ce oferă informații de interes general: durata estimată până la sosirea următorului vehicul în acea stație, denumirea stației, data și ora, informații meteo. În cadrul proiectului pilot se tratează partea de uniformizare a identității vizuale a stațiilor de transport public. Pentru a identifica exemple de bune practici la nivel internațional, TPBI a colaborat cu organizații precum Uniunea Internațională pentru Transport Public (UITP) și Asociația Autorităților Europene de Transport Metropolitan (EMTA). În acest sens, au fost consultate bune practici prin intermediul unui chestionar transmis membrilor acestor organizații. De asemenea, TPBI a desfășurat o consultare publică pe platformele sale de networking.
Vă mulțumim pentru implicare.