Ca urmare a sesizǎrii dumneavoastrǎ, înregistrată la Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. cu nr. 63911/21.04.2022, privind nerespectarea programului de circulaţie pe linia de autobuze 402, în data de 15.04.2022, vă comunicăm următoarele:
Din verificările efectuate, nu s-au constatat abateri de la program la plecarea în cursă de la capetele de linie în intervalul orar menţionat, cu excepţia faptului că autobuzul cu nr. de inventar 4149 a avut o defecţiune la sistemul GPS, care a fost remediată operativ.
În vederea prevenirii abaterilor, au fost dispuse măsuri suplimentare de atenţionare şi reinstruire a tuturor conducătorilor de autobuz repartizați pe linia 402 în privinţa respectării programelor de circulaţie, în caz contrar, vor fi aplicate sancţiunile prevăzute de Regulamentul Intern STB S.A.