Stimate domnule Martini,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 39487/2024, în care ne relatați faptul că un conducător de autobuz din linia 330, nu a oprit corespunzător în stația “Vatra Luminoasă”, în data de 02.10.2024, vă transmitem următoarele:
Conform instrucţiunilor de serviciu, conducătorii de vehicule STB S.A. sunt obligaţi să oprească în toate staţiile de pe traseu şi să staţioneze o perioadă suficientă de timp, pentru efectuarea schimbului de pasageri în condiţii de siguranţă.
Conducătorii de vehicule sunt instruiţi periodic în acest sens, iar cei care comit abateri sunt sancţionaţi în conformitate cu Regulamentul Intern STB S.A.
În urma verificărilor întreprinse la nivelul unității care gestionează linia menționată, ne-a fost comunicat faptul că în intervalul orar menționat de dumneavoastră, în stația “Vatra Luminoasă”, autobuzul reclamat s-a aflat în staționare.
Pentru că nu au existat dubii cu privire la veridicitatea reclamației dumneavoastră, s-a decis o primă măsură de corectare a unor astfel de comportamente, prin reinstruirea și atenționarea tuturor conducătorilor de vehicule de a respecta instrucțiunile specificate în “Manualul conducătorului de vehicul”, care reglementează toate aspectele legate de realizarea programului de transport.
Vă mulțumim pentru sesizarea adresată și vă asigurăm ca aspectele la care dumneavoastră faceți referire vor fi atent monitorizate în perioada următoare, iar în situația în care se vor întâlni încălcări ale dispozițiilor regulamentelor interioare vor fi aplicate măsuri în consecință.