Stimată doamnă Vais,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, redirecționată și înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 39180(80742)/2024, facem următoarele precizări:
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) este entitatea juridică mandatată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov şi de Consiliile Locale ale unităţilor administrative ale judeţului Ilfov să organizeze transportul public de călători în zona Bucureşti – Ilfov, iar configurarea reţelei de transport public (infiinţare/desfiinţare/modificare trasee, înfiinţare/desfiinţare/amplasare staţii, număr de vehicule pe fiecare linie, programe de circulaţie etc.) este de competenţa acestei asociaţii.
Toate liniile de transport în comun ce aparțin STB S.A. funcționează respectând un program de circulație stabilit de comun acord cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), în baza Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului Public de Transport Local de Călători în regiunea București-Ilfov.
În acest contract sunt reglementate condițiile în care este prestat serviciul de transport public, respectiv, trasee, stații, terminale, programe de circulație, număr de vehicule alocat pe fiecare linie etc.
Circulația mijloacelor de transport în comun STB S.A. este monitorizată în timp real de către personalul Dispeceratului Central cu ajutorul unor aplicații dedicate.
În situații normale, fiecare șofer trebuie să respecte programul de pe linia pe care este repartizat: ora de ieșire din garaj, ora de ajungere la terminalul de unde pleacă în cursă, ora de plecare în cursă, de ajungere în stații, de oprire în stații și de ajungere la cap de linie, inclusiv orele programate pentru pauze (care sunt stabilite în programul zilnic).
Prin organizarea plecărilor, activitatea lor poate fi mai ușor gestionată de personalul de control de la autobaze, de la capetele de linie sau prin sistemul GPS și se poate verifica dacă angajatul își îndeplinește sarcinile de serviciu în privința respectării orelor de sosire/oprire în stații, așa cum au fost ele programate.
De asemenea, pe site-ul STB S.A. sunt afișate orele programate de trecere prin stații, atât în zi de lucru, cât și în zi de sărbătoare pentru toate liniile de transport în comun gestionate de către STB S.A.. Orele de trecere sunt orientative, respectarea acestora fiind influențată în mare măsură de mai mulți factori perturbatori (condiții de trafic, evenimente de circulație, lucrări la carosabil etc).
Totodată, publicul călător poate să vizualizeze poziția vehiculelor din linia utilizată și timpii estimați de sosire în stație utilizând aplicația InfoTB.
Nu în ultimul rând, vă asigurăm de faptul că, toți conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte programul de circulație al turului și liniei în care sunt repartizați, adaptând continuu modul de conducere al vehiculului în funcție de condițiile de trafic.