Stimate domnule Bitoi,
Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu nr. 37580/06.08.2024, vă transmitem următoarele:
Conducătorul de vehicul are obligația să asigure un microclimat corespunzător în vehiculele echipate cu instație de aer condiționat la temperaturi ale mediului ambiant mai mari de +26 grade Celsius.
Instalațiile de climatizare și sistemele de informare ale troleibuzelor sunt verificate zilnic înainte de ieșirea în traseu de către personalul Atelierelor de Întreținere și Reparații Troleibuze, fiind întreținute și menținute, pe cât posibil, în stare de funcționare.
Unele troleibuze sunt din generații mai vechi, motiv pentru care anumite echipamente și instalații ale vehiculelor pot funcționa cu deficiențe. Pentru înnoirea parcului de vehicule şi îmbunătăţirea condiţiilor de transport în comun, Primăria Municipiului Bucureşti a semnat contractul de achiziţie a 100 de troleibuze cu autonomie Solaris Trollino, cu instalație de climatizare, din care 71 sunt deja în circulație pe liniile 61, 90, 93, 97. Pe măsură ce troleibuzele noi vor fi livrate, acestea le vor înlocui pe cele vechi.
Până la înnoirea completă a parcului de troleibuze, pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, sunt în circulație și vehicule cu o vechime mai mare, care nu sunt dotate cu instalație de climatizare.
Vă cerem scuze pentru disconfortul resimțit și vă asigurăm că vom depune în continuare toate eforturile pentru asigurarea permanentă a confortului și siguranței dumneavoastră.