Institutia Societatea de Transport București STB SA
Nr. inregistrare TPBI
Data Inreg.
Tip Problema Comportamentul angajatilor
Detalii
Cod Vehicul B 925 PMB
Nume Statie Carol Davila
Linia 368
Localitate Incident Bucuresti
Status Rezolvat
Termen Raspuns 30/08/24
Raspuns

Bună ziua,

 

Ca urmare a petiției dumneavoastră, înregistrată la Societatea de Transport București STB S.A. cu numărul 37097/2024, vă aducem la cunoştinţă că am notificat unitatea de exploatare care gestionează linia unde lucrează șoferul reclamat de dumneavoastră cu privire la cele întâmplate și vor fi luate măsurile care se impun în vederea reglementării problemei pe care ați menționat-o.

De asemenea, vă aducem la cunoștință următoarele:

1.    În conformitate cu prevederile specificate în “Manualul conducătorului de vehicul”, Cap. 5.4, art. 57 lit. I, conducătorilor de vehicule le este interzis să fumeze în mijlocul de transport. Fumatul este permis numai în afara vehiculului, la capetele de linie, în spaţiile special amenajate, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

2.    Vă asigurăm că, în următoarea perioada, reprezentanții autobazei vor monitoriza atent activitatea șoferului respectiv și dacă se constată încălcări ale regulamentului intern, se va demara procedura de cercetare disciplinară pentru abaterea săvârșită. Menționăm de asemenea, că aplicarea măsurilor administrative împotriva salariaților se poate realiza de către angajator în urma constatării și dovedirii abaterilor semnalate. În acest sens, indicăm prevederile Regulamentului Intern, Codului de Conduită, Codul Muncii, cât și fișa postului. Fotografia pe care ne-ați trimis-o nu este relevantă în contextul acuzațiilor pe care le aduceți, dacă dețineți probe suplimentare în sprijinul acuzațiilor, vă rugăm să ne scrieți la adresa https://petitii.stb.ro/formular (precizând totodată și numărul de înregistrare al petiției 37097).

3.    Conducătorilor de vehicule le este permis să vorbească la telefon în timpul serviciului, dacă utilizează un dispozitiv hands-free (dispozitiv permis de legislația rutieră).

4.    În parcul de vehicule utilizat în prezent de STB S.A., există vehicule echipate cu instalaţie de aer condiţionat, însă, pentru o mai bună acoperire a cererii de transport, suntem nevoiţi să scoatem în traseu şi vehiculele care nu sunt dotate din fabricație cu sisteme de climatizare. Menționăm însă că acestea vor fi retrase definitiv din circulație, pe măsura achiziţionării de noi mijloace de transport, având în vedere că ȋn toate contractele de achiziție este prevăzută, ca o condiție obligatorie, echiparea vehiculelor cu instalație de aer condiționat ȋn salonul călătorilor.

5.    Ȋn ședințele lunare de pregǎtire și instruire pe care le organizǎm cu conducǎtorii de vehicule, cu suportul oferit de către reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră, instruim angajații, pentru a asigura condiții optime și în siguranță a serviciului de transport public de suprafață. Orele de formare profesională vizează, comportamentul civilizat față de călători, conducerea preventivă, precum și sesiuni de gestionare a anumitor situații și agresiuni în trafic.

Îmbunătăţirea condiţiilor de transport este o prioritate constantă a conducerii STB S.A., care, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, continuă eforturile de creştere a calităţii serviciilor oferite prin achiziționarea și modernizarea flotei societății.

 

Ne cerem scuze pentru neplăcerile pe care le-ați întâmpinat și vă mulțumim pentru încrederea acordată. Mesajul dumneavoastră este un feedback valoros pentru noi.

Numar Data Intrare 37097/19.07.2024
Numar Data Iesire 37097/09.08.2024